Raluca Stroescu

postat de l3st in 2007-04-26 20:23
Urla feedreaderul cu stiri despre ea. Se da vina pe toate, mai putin pe ea. Daca ea inca era in deplinatatea facultatilor mintale cand a scris mailul ( cititi de jos in sus ) prietenei ei, de ce nu si-a cautat un alt loc de munca ? Cotidianul prezinta concluzia autopsiei. De ce s-a chinuit atat sa ajunga manager ? Lua 2000 de euro / luna din cate am citit pe anumite bloguri. Nu-i ajungeau ? In 2 luni cu 2000 euro / luna ai ~130 milioane. Altii iau 130 milioane intr-un an de munca. Daca dupa 2 luni isi dadea demisia nu putea trai din banii aia inca 2 luni pana isi gasea un alt servici ? Cand arati asa nu te gandesti ca e cazul sa faci o pauza ?
Unii o sa zica ca sunt insensibil. E o viata pierduta dar nu a fost calcata de o masina sau impuscata in IRAK incercand sa apere tara. A avut de ales. 100 de ore de munca pe saptamana ? Trebuie sa fii un pic nebun sa nu te opresti un pic si sa zici "e prea mult" !
Prea o plangeti cu totii. E greu sa gasesti un loc de munca bine platit unde sa muncesti putin. Dar e mai sigur. Nu sustin caderea in mediocritate, angajarea intr-un loc unde nu ai posibilitati de avansare, un salariu fix si o rutina plictisitoare dar eu personal nu m-as angaja in asemenea conditii.
Imi pare rau pentru familia Ralucai dar exista o doza de inconstiienta si acolo. Cand iti vezi copilul ca arata in halul asta si observi ca nu mai are timp de nimic nu e cazul sa-i dai doua peste cap si sa-i zici "uita-te la tine cum arati" sau " ia-ti concediu ca o sa mori in ritmul asta" ( ceea ce din pacate s-a si intamplat ) ?

Comentarii

  1. emir ciolan

    BIROUL este un forma teribila de claustrare moderna, in vreme ce marile corporatii (aglomerari infernale de birouri) incep sa aiba alura unor imense spatii de concentrare. Pentru indivizii adulti care isi petrec vietile in aceste spatii rectangulare, monotone, de un gri imposibil, tot ce se afla in afara BIROULUI devine treptat o abstractiune. Singura realitate este BIROUL care se hraneste cu timpul tau, cu gandurile tale, cu imaginatia ta. Cu intreaga ta fiinta, in cele din urma.

    Fiecare BIROU este condus de un mic dumnezeu cu o singura preocupare: sa creeze organizatia perfecta. Din cand in cand, micul dumnezeu se pogoara printre bietii muritori de la etajele inferioare, arborand o atitudine ingrijorata prin care sadeste temeri cumplite in mintile sleite. Nu saluta niciodata pentru ca respinge orice apropiere de angajati, insa are cuvinta sa raspunda, ba chiar zambeste ca o recompensa. Are privirea transparenta de parca s-ar uita in sufletul tau, scormonind acolo ca sa vada cat esti de dedicat companiei.

    Iar tu, biet angajat, peon truditor pe campul muncii, stiind cati iti ravnesc ciolanul, esti mereu cu ochii in patru pregatit sa adulmeci orice schimbare de atitudine a sefului si te intrebi oare de ce nu mi-a raspuns azi la salut? De ce nu mi-a adresat nici un cuvant? Oare mi s-a parut doar sau chiar imi evita privirile? Te uiti in jur sa vezi daca vreun coleg nu stie ceva. Faci o gluma searbada doar ca sa vezi cine rade si cine nu. Observi inspaimantat ca nu sunt prea multi cei care se hlizesc alaturi de tine. Presimtiri negre incep sa te bantuie si nu mai poti rabda incertitudinile care te asalteaza.


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile


Termeni si Conditii de Utilizare